Proiectul WEstart! sprijina infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi sociale prin finantare nerambursabila.

Proiectul WEstart! sprijina infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi sociale prin finantare nerambursabila.
Ce este intreprinderea sociala?
Propunându-şi consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea serviciilor sociale, activitatea concepută ca economie socială se realizează, în principal, prin următoarele activităţi de interes general:

  • producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
    • promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
    • dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
    • dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Poate fi întreprindere socială orice persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale, care deţine un atestat de întreprindere socială, respectiv forma prin care se recunoaşte contribuţia întreprinderilor sociale la dezvoltarea domeniului economiei sociale.

Pe larg aici: http://www.mmuncii.ro/…/2016-10-21-Ghid-economie-sociala.pdf

Interesat?
Inscrie-te aici: https://bit.ly/westart-partnet
Detalii aici: https://westart.partnet.ro
—————-
Te rugam sa retii: dupa completarea formularului nu vei fi automat inscris in proiect.
Echipa responsabila de implementarea proiectului te va contacta pentru detalii si lamuriri suplimentare.

 

 

Adresa URL

https://www.facebook.com/westart.partnet/videos/312343696484616/

Sharing: